Unui celebru jurnalist

Am mai scris despre “ieșirile” literare ale lui Cristian Tudor Popescu care mă fac să cred că ascunde în pieptu-i de aramă malformații de personalitate cauzate de traume intime, sau de faptul ca a fost alăptat din sursă indecisă. Cred că fiecare generație conține în ea sporii răutatii gregare, surse maladive, medii de cultură de unde se împraștie dihonia scabroasă a ațâțării, a intrigii și al urii. În cazul nostru CTP-ul e sporul roditor. Cu fizionomia încruntată amintind de Moise încornorat al lui Michelangelo așezându-se în poziția “cu copitele în atac”, se aruncă cu hotărâre să ne explice cum e cu comuniștii, angoasa existenței sale, cum e cu Iliescu, cum e cu Băsescu, cu Blaga sau cu Oprescu. Ok, nici eu nu am să le cânt “Osana celor veniți în numele Domnului” dar totuși … puțină decență. Opriti-va dom’le că ne sperii ce dracu’ ! Înțeleg să te revolți să te exprimi plenar dar mai ușor că ne omori cu figura asta . Sincer, nu îl vad pe CTP scriind într-un New York Times, Herald Tribune, Le Figaro sau La Stampa pur și simplu nu cred că s-ar putea exprima în termenii lor, domniei sale îi sunt aproape metaforele dure, stilul agresiv, traiește violent se hrănește cu jar, scuipă foc duhnește fum. Domnia sa soarbe tarele acestui popor, nepăsarea, răutatea și desfrânarea, aici îi sunt subiectele, aici iși poate desfășura vocația sa de luptator cu cuvântul, și îi este bine, și e vinovat pentru asta. Și hai să fim de acord, bine, nu imi place, asta e, dar când mai ești și deontologul lui “Eol” e prea de tot, nu poți să sufli și în trompeta lui și în pânzele satirei că amețești marinarii, și poporanii care stau cu gura căscată și cu ochii cârpiți pe sticla televizorului . Este timpul maturitații jurnalistice, este timpul desprinderii definitive de apucăturile balcanoide și comunisto-fanariote, de inverșunarea gratuită si de agresivitatea maladivă, și asta pentru că dacă nu intelighenția … atunci cine !