Reporterul de bordură

Reporterul de bordură compune o ramură aparte a faunei citadine moderne, dinamic,  omniprezent şi bulversant, aproape ubicuu, este mereu acolo unde ar putea apare evenimentul. O înmormântare,un omor,o mamă disperată, un beţiv cu un lighean în cap, un zbârci, o înghionteală, un cap în gură, mereu pe fază, reporterul de bordură va sacrifica drama şi nu va pierde acestă importantă ocazie, această formidabilă oportunitate de a colecta informaţia cu orice preţ, anfetamina noastră cea de toate zilele. Informaţia, marota zilelor noastre, neimportantă dar sublimă, neinteresantă dar disputată, nepotrivită dar savurată, tronează cu neruşinare pe soclul său de hârtie tipografică, face reiting, umflă ochi, capilare, oboseşte, năuceşte, dezbină, fascinează … înrobeşte. Un filozof contemporan scria cu câţiva ani in urma un formidabil eseu despre limite. Limitele sunt concepte filozofice, abstracte dar riguroase care fac parte inconştient din alter eqo-ul nostru. Limitele ne fac să stabilim normalitatea, lipsa lor ne fac să percepem ridicolul . Acceptăm copilareşte ca prin ceaţă limita de sus, limita de jos, dar ce este sus? ce este jos ?

Intr-un recent articol  R.Turcescu scria cu brutalitate despre descălecarea sa undeva în mahalaua Ferentari - Zăbrăuţi, înfăţişând în tonuri de gri cea mai săracă şi subculturală zonă a Bucureştilor. Nimic de zis, autorul face o descriere pseudo-literara, într-un stil cam forţat şi cam de împrumut după gusturile mele, al mahalalei, încercând să ne transfere imaginativ grotescul peisaj. Şi reuşeşte, dar cu ce preţ ? Savoarea descrierii făcută  de dragul exprimarii publice, lasă să se întrevadă  în conştientul subtil  o doză substanţială de cinism, de bucurie aproape nedisimulată a neparticiparii la oroare. Şobolani, gunoi, mizerie, copii şi adolescenţi cu profilul moral malformat, femei groteşti, bărbaţi neardenthallieni, toate aceste descrieri pornite nu din dorinţa de a le releva societaţii  spre soluţionare ci dintr-o plăcerea viciată de exhibiţionism literar, de expunere vitrată a sordidului, de exacerbare a evenimentului, a senzaţionalului.

Şi ne întoarcem la limite, ce este admis şi ce nu, care este măsura lucrurilor ? Este oare etic ca aprope fara discernământ aceşti “formatori de opine” la adapostul lui “daca vrei citeşti daca nu, nu ! ” să-şi expună eculturbaţiile literare în presă neriscând niciodată nimic ?.

Cititorii sunt raţionali dar şi vulnerabili în faţa asalturilor de opinii de tot felul mai ales când sunt învelite în staniolul de senzaţional, personal nu cred că poţi da în presă tot ce-ţi trece prin cap. Informaţiile şi odată cu ele de cele mai multe ori dramele inerente evenimentelor, trebuiesc tratate în presă cu seriozitate şi probitate profesională, aratate nu expuse, înfăţişate nu fluturate pentru satisfacerea unor interese mici, meschine,  sacrificând totul de dragul captării atenţiei publice . Intruziunea brutală a presei in viaţa oamenilor sub acoperământul subţire al informării publice este unul din elementele reziduale aduse odată cu democratizarea societaţii. Întrebarea este, unde ? şi mai ales când vom pune limite ?   Încă aşteptăm un raspuns … din trei surse sigure.