Sunt cel mai frumos din orașul acesta

Așa începe o superba poezie recitata de regretatul Pitiș. Mă amuz când mă gândesc la candidații la primaria de sector sau de capitală cum stau ei frumos aranjați de vreun regizor de platou, și îmi închipui cum fiecare in limba lui începe să recite pe diferite tonuri și semitonuri ca într-un concurs de poezie patriotică cu inflexiuni în glas : “sunt cel mai frumos din orașul acesta” – ca mine nu-i nimeni , sunt cel mai capabil, am făcut cele mai multe compromisuri, am uneltit în sânul partidului din răsputeri pentru a putea fi ales candidat, daca îmi merge mă umplu de bani ! … și tot așa. Mă amuz dar îmi trece repede. Nu mai știu, mă așez pe o bordura nouă “made in China” cu picioarele în noroi inspirând cu nesaț monoxid de carbon amestecat in proporții egale cu oxid de plumb, amețesc, și încep să delirez, în delir se făcea că toți candidații erau îmbracați în alb și roiau în jurul patului unui muribund pe a cărui fișa scria Lăzărescu … sau Bucurescu parcă Lăzarescu ..nu ..nu .. Bucurescu .. nu mai știu , ce știu e ca săracul om a murit promițândui-se că se va face bine că va fi sănătos … și alte asemenea .M-am trezit cu durere de cap dar fericit că a fost doar un vis urât . Acasă, transcedental, mi-am impus să gândesc pozitiv, cu siguranță promisiunile candidaților nu vor fi deșarte, exista intradevăr proiecte, în București traficul o să fie lejer, se va construi sistematizat , o să poți ieși afară în siguranță și după miezul nopții , bla, bla, bla, … după un timp de exercițiu … încet dar sigur am început să … cred … să cred că este imposibil.